Profilaxia previne apariția și evoluția cariei dentare și a bolii parodontale
Cu toții sau cel puțin o bună parte dintre noi, am auzit de profilaxie, ca și termen medical. Profilaxia înseamnă să previi.
Importanța prevenției este majoră în viața noastră, de exemplu este mai sigur să previi un accident decât să suporți consecințele sale. Evident nouă, ca și oameni ne place să ne asumăm anumite riscuri, și acest lucru este bun, dar este foarte important să știm ce riscuri ne asumăm și cât de controlat poate fi acel risc, iar în ceea ce privește sănătatea noastră nu cred că este bine să ne asumăm prea multe riscuri. Aici din păcate mă includ și pe mine, veșnic nu am timp pentru controalele periodice, am momente când fac excese, de exemplu mănânc prea mult, și așa mai departe. Practic am fost educat să avem alte priorități și în esență noi ca și indivizi ne lăsăm pe ultimul loc, este mai important de exemplu telefonul, mașina (pe care dacă ceva bate o ducem rapid la service) sau alte obiecte decât noi.
Medicina are ca și scop fundamental să asigure calitatea vieții noastre, cu alte cuvinte după un tratament medical ne dorim să ne simțim mai bine decât înaintea lui, iar aici apare o problemă majoră și anume când este făcut acel tratament medical. În majoritatea situațiilor, avem tendința de a neglija o problemă de sănătate până în acel moment în care problema de sănătate nu mai poate fi neglijată pentru că avem dureri sau ne face infirmi. Nu este ceva general, dar este ceva frecvent întâlnit.
Un alt motiv pentru care nu tratăm o afecțiune este că pur și simplu nu știm că avem o problemă, iar aici intervine importanța vizitelor periodice la un control medical de rutină. Rețineți vă rog că majoritatea afecțiunilor nu dor, atunci când apar durerile este deja o problemă mult mai serioasă, fie că este vorba de afecțiuni legate de dinți sau alte tipuri de afecțiuni cum sunt cancerele. Prin controale periodice putem depista afecțiunile, inclusiv cele mai severe cum sunt cancerele, într-o formă de debut care va permite un tratament mult mai simplu și mai predictibil ca și rezultat. Prevenirea și tratamentul în faze de început ale unei afecțiuni este în avantajul pacientului, dar și al medicului. Pentru pacient tratamentul va fi mult mai ușor, se va recupera mult mai repede, viața sa nu va fi afectată fundamental, iar costurile tratamentului vor fi mai mici cu un rezultat mult mai sigur. Pentru medic, tratamentul va fi mult mai simplu, rezultatele mai sigure și foarte important tratamentul este mult mai predictibil ca și rezultat, adică avem șanse mult mai mari să ajungem la rezultatul dorit și de noi și de pacient deoarece în realitate nu poți fi nici o dată sută la sută sigur de cum se vindecă pacientul. De aceea pentru noi prevenția este importantă dacă am un pacient care are probleme mai mici de sănătate putem să-l tratăm mai ușor, cu niște costuri mai mici atât pentru noi cât și pentru pacient, rezultatul obținut este mult mai sigur și predictibil și nivelul de așteptare al bolnavului de la noi este mult mai realist.
În mod normal controlul periodic se face la un interval de 6 luni, în domeniul medicinei dentare, și presupune un examen clinic al pacientului (adică te uiți să vezi ce are) și cel puțin o radiografie panoramică pentru a vedea dacă sunt și probleme care nu pot fi văzute doar prin examenul clinic direct. De aceea vă recomand cu căldură pentru binele dumneavoastră dar și al medicului dumneavoastră să mergeți o dată la 6 luni la un control deoarece este mult mai simplu și ieftin să previi decât să tratezi o problemă de sănătate.
Prof. Univ. Dr. Mihai JUNCAR
medic primar chirurgie orală și maxilo-facială
Articole recomandate...