Implanturi zigomatice & pterigoidiene. Atrofie osoasă severă la nivelul maxilarului superior
Frecvent întâlnim situații în care pacienții noștri doresc implanturi dentare la nivelul maxilarului superior, dar nu au suficient os pentru aceastea. Una dintre variatele cele mai frecvent utilizate în astfel de situații, și pe care o practicăm și noi în cadrul Clinicii MaxiloMED este de a folosi grefe osoase pentru refacerea osului. Dar din păcate sunt cazuri când osul este atât de puțin încât această soluție nu poate fi aplicată deoarece fie sunt necesare grefe luate din altă parte a corpului (cel mai frecvent luăm din șold o cantitate de os), fie evoluția grefei nu a fost cea dorită.
Realizarea tratamentului la timp și evitarea unor astfel de situații este de dorit de aceea încurajăm prevenția și inserarea de implanturi dentare la un interval de timp rezonabil după efectuarea extracțiilor dentare.
Ce sunt aceste implanturi zigomatice & pterigoidiene și când sunt recomandate?
Aceste implanturi zigomatice și implanturi pterigoidiene sunt o alternativă pentru pacienții care au atrofie osoasă severă la nivelul maxilarului superior. Principiul acestor implanturi zigomatice este că sunt ancorate în osul malar (pomete) sau/și în regiunea pterigoidiană. Practic acestea sunt implanturi dentare mai lungi (câțiva centimetrii) care pleacă de la nivelul cavității orale până în malar (pomete) sau apofizele pterigoide.
Aceste implanturi dentare sunt indicate în cazul pacienților cu atrofie osoasă severă a maxilarului superior sau în cazul pacienților cu formațiuni tumorale la nivelul maxilarului superior care rămân cu deficit osos.
Avantaje vs dezavantaje implanturi zigomatice și pterigoidiene
Avantajele acestor implanturi zigomatice & pterigoidiene sunt: nu mai necesită grefe de os, sunt realizate toate implanturile în aceeași ședință și se poate pune imediat proteză fixă pe implanturile dentare (astfel pacientul va avea dinți într-un interval scurt de timp).
Dezavantajele acestor implanturi dentare sunt: cost mai ridicat, necesită o echipă de tratament multidisciplinară cu experiență în implantologia dentară, risc mai mare de accidente intraoperatorii și de complicații. Necesită cel puțin sedare, dar este indicată anestezia generală.
Recomandarea noastră
Echipa de chirurgie orală și maxilo-facială împreună cu cea de protetică dentară a Clinicii MaxiloMED, poate oferi și astfel de soluții pacienților noștri. Preferăm de câte ori se poate să nu ajungem la implanturi zigomatice si implanturi pterigoidiene, deoarece sunt soluții mai complicate cu un grad mai mare de risc, dar care din păcate, atunci când dorim să creștem calitatea vieții pacienților sunt printre ultimele soluții rămase.
Articole recomandate...