Endodonție

Endodonția este o specialitate care acoperă o categorie de servicii medicale realizată frecvent de către medicii care se ocupă de starea de sănătate a cavității orale. 

Practic, această specialitate se referă la tratamentul afecțiunilor camerei pulpare (a nervului) din dinte, dar și de afecțiunile care decurg din complicațiile infectării nervului. Cu alte cuvinte, atunci când medicul spune că trebuie să-ți scoată nervul dintr-un dinte, practic spune că trebuie să-ți facă un tratament endodontic.

Experiența îmbinată cu tehnologia! Tratamente Endodontice la microscop realizate de medici cu peste 17 ani experiență

dr camil ianes medic specialist endodontie timisoara clinica maxilomed oradea medic endodont stomatolog dentist

Specialitatea de endodonție

În cadrul Clinicii MaxiloMED, un tratament endodontic este făcut de medici specialiști endodonți. Aceștia au urmat o pregătire de 3 ani în rezidențiat, pe parcursul căreia și-au perfecționat tehnica prin care fac astfel de tratamente. Introducerea unei specialități care să se ocupe de problemele date de pulpa dentară (nervul din dinte) s-a făcut în urmă cu mai bine de 10 ani în România și a fost cauzată de evoluția tehnologică și științifică pe care această specialitate a avut-o pe parcursul timpului. 

Faptul că un medic este specializat pe o anumită arie, îi permite să se ocupe mai în detaliu de pregătirea lui profesională pe acel domeniu și mai mult poate trata pacientul cu mai multă atenție și evident după standarde mult mai înalte.

tratamente endodontice microscop oradea clinica maxilomed dr camil ianes medic specialist endodontie
tratamente endodontice microscop oradea clinica maxilomed dr camil ianes medic endodont

Când sunt necesare Tratamente Endodontice

Sunt mai multe situații când sunt necesare acest tip de tratamente endodontice, frecvent ele sunt necesare atunci când există carii dentare care prin evoluția lor au ajuns la pulpa dentară (nerv) și pacientul are dureri severe din această cauză. Din păcate, o altă situație frecvent întâlnită este atunci când sunt tratamente vechi care au dus la apariția unei infecții la vârful rădăcinii dintelui, acestea sunt cunoscute sub denumirea de retratament, deoarece presupune refacerea unui tratament endodontic deja existent. 

Mai sunt situații când sunt necesare tratamente endodontice în scop protetic, adică atunci când pacientul are nevoie de coroane dentare (sunt îmbrăcați dinții).

Cum se face tratamentul endodontic?

În cadrul Clinicii MaxiloMED acordăm o atenție deosebită acestui timp de tratament, deoarece nu putem construi ceva durabil pe o fundație precară. În prealabil cazul este evaluat pe CBCT pentru a avea o imagine cât mai exactă a stării pe care o prezintă dintele care urmează a fi tratat endodontic. 

Ulterior, tratamentul este realizat cu dintele izolat pentru a nu fi contaminat cu floră bacteriană din cavitatea orală și sub control la microscop pentru a asigura o vizibilitate cât mia bună. Un tratament endodontic la microscop ajută nu doar la identificarea nervului sau al conținutului camerei pulpare, dar astfel putem să identificăm cu o precizie mai mare canalele dentare atipice sau fracturi radiculare care ar putea compromite rezultatul tratamentului. 

Ulterior, canalul dentar este dezinfectat și sigilat pentru a reduce cât mai mult, dacă se poate să dispară complet, impregnarea cu bacterii a dintelui. În final sigilarea canalului dentar și eventual refacerea bontului protetic se realizează tot de către un medic endodont la microscop pentru a crește gradul de precizie al reconstrucției.

Întrebări Frecvente ...

Întrebările adresate frecvent de pacienți, le-am expus pentru a eficientiza procesul.

Care sunt șansele ca după un tratament de canal nu o să mai am probleme ?

Toate manoperele medicale au un anumit procent de succes chiar dacă sunt optim făcute, ceea ce de altfel noi încercăm să facem. Aceasta înseamnă să îl preparăm și să îl dezinfectăm până la limita apicală radiologică (vârful rădăcinii dentare așa cum se vede pe radiografie). În astfel de situații avem o probabilitate de succes de 80-85%. Iar în cazurile fără bacterii aceasta probabilitate este de peste 90%.

Tratamentul endodontic (scosul de nerv) doare?

Similar majorității tratamentelor realizate în zilele noastre de către diverșii specialiști în medicină dentare, și tratamentele endodontice sunt realizate în anestezie locală. În timpul intervenției partea cea mai neplăcută este anestezia sau eventual faptul că un tratament poate dura peste o oră, de cele mai multe ori, timp în care pacientul se poate plictisii.

Doare după tratamentul endodontic?

În cazurile cu infecție, există o probabilitate mai mare să aveți dureri. Dar senzațiile din zilele următoare pot varia de la absența totală a durerii sau disconfortului până la dureri mai intense. Aceste dureri se țin sub control cu antalgice uzuale (ibuproden sau ketoprofen de exemplu). Durerea poate sa persiste de la 2-3 zile pana la o săptămână, timp după care va remite complet.

Cât timp este necesar pentru a vedea efectul tratamentului?

De obicei se așteaptă 6luni-1an, dar în funcție de mărimea leziunii apicale acest timp se poate extinde

Pot sa îmi pun coroană definitivă după acest tratament endodontic?

În cazul leziunilor apicale de regulă se așteaptă 6luni pentru a observa evoluția. În acest interval de timp nu este indicat ca tratamentul endodontic să rămână expus în mediul orale, de aceea recomandăm ca tratamentul endodontic să fie protejat după caz fie cu o obturație sau co o coroană probizorie.

Care ar fi următorul pas daca leziunea nu se micșorează și am dureri

Dacă evoluția nu este cea dorită se poate face rezecție apicală (adică îndepărtarea inflamației pe cale chirurgicală) unde chirurgii din cadrul Clinicii Maxilomed vă pot ajuta. Tratamentul de canal nu mai trebuie refăcut în acest caz (mai multe informații la secțiunea chirurgie orala). Chirurgul însă va trebui să evalueze în cazul fiecărui dinte daca aceasta procedura este posibilă sau justificată.

Care ar fi următorul pas daca leziunea peri apicală nu se micșorează dar nu am dureri?

Se indică monitorizarea acestuia și o coroană provizorie. Daca nu apar dureri sau fistulă după minim 2ani, se poate pune si o coroana definitivă conform studiilor de specialitate, evident astfel de situații au un grad mai mare de recidivă.

Voi rămâne fără coroană după tratament?

În principiu nici un pacient tratat în cadrul Clinicii Maxilomed nu pleacă fără dinți din clincină. Daca aveți lucrarea veche va putem face o provizorie directa in cabinet. În cazul in care nu mai este coroană putem face o reconstrucție a dintelui care ulterior să fie acoperită cu coroană o provizorie indirectă realizată în laborator.

Terminăm tratamentul de canal intr-o ședință?

De obicei acest tratament de canal inclusiv reconstrucția coronară se fac într-o ședință

După ce scoatem nervul poate să se fractureze dintele?

În cazul cariilor adânci sub gingivale se mai poate salva dintele?

Am înțeles ca faceți tratamentul cu ajutorul microscopului dentar, creste probabilitatea de succes acesta?

În mod direct nu creste probabilitatea de succes, însă scade incidenta de a nu vedea anumite canale dentare, cu orificii foarte înguste, putem vizualiza mai bine anatomia si obstacolele sistemului endodontic. Scade durata tratamentului pentru că avem un control vizual mai bun. În concluzie, indirect crește șansele de succes deoarece vedem mai bine ce facem și nu tratăm dinți care nu au nici o șansă.

Peste 17 ani experiență în Tratamente Endodontice la Microscop în Oradea.

dr eduard tabarcea medic specialist endodontie clinica maxilomed oradea cluj napoca
dr Camil Ianes medic specialist primar endodontie timisoara clinica maxilomed oradea stomatolog dentist medic endodont
dr eduard tabarcea medic specialist endodontie oradea cluj napoca clinica maxilomed
maxilomed

    Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile

    Sau ne puteți contacta: +40 359 178 678