dr. Călin Bochiș

medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială

dr calin bochis medic specialist Chirurgie Orala si Maxilo-Faciala clinica maxilomed oradea timisoara ro
dr calin bochis medic specialist Chirurgie Orala si Maxilo Faciala oradea timisoara clinica maxilomed

Dr. Călin Bochiș a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din Oradea în anul 2016 unde a fost șef de promoție (generația 2010-2016), iar în același an a susținut și promovat examenul de admitere la Școala Doctorală din cadrul Universității din Oradea și examenul național de rezidențiat, ocupând primul loc din Centrul Universitar Timișoara și printre primele la nivel de țară. În urma repartiției naționale ocupă de asemenea primul loc din cele cinci disponibile specialitatea de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Timișoara.

Începând cu anul 2017 continuă Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF ”Victor Babeș” Timișoara pe care o finalizează în anul 2022, cu media 10 la examenul de licență și printre primele locuri în urma clasamentului final. De asemenea, în anul 2019 își susține teza de doctorat intitulată ”Sindromul algodisfuncțional și metode de recuperare morfofuncțională a articulației temporomandibulare”. În anul 2020, primește titlul de Doctor în domeniul Medicină. Activitatea profesională a fost axată pe trei componente principale: principala activitate a fost cea clinică alături de pacienți, a doua a fost cea didactică și a treia cea de cercetare.

Activitatea cu pacienții debutează începând din ianuarie 2017, pe secția de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Timișoara sub îndrumarea Dr. Urechescu Horațiu și a Conf. Dr. Marius Pricop. În acest interval de timp se ocupă de tratamentul pacienților cu patologie variată de la nivelul capului și gâtului, începând cu tratamentul chirurgical al afecțiunilor dinților și țesuturilor din jurul acestora și continuând cu tratamentele infecțiilor odontogene, traumatismelor și a tumorilor maligne și benigne de la nivelul cavității orale. Tot începând cu această perioadă se ocupă de reabilitarea complexă a pacienților cu ajutorul implanturilor dentare și începe să se axeze pe tratamentul de reconstrucție a oaselor maxilare în vederea reabilitării implanto-protetice. Activitatea în mediul privat debutează în anul 2019 prin colaborarea cu mai multe unități medicale private din Timișoara și Oradea. Începând cu anul 2022 devine medic specialist Chirurgie Orală și Maxilo-Facială.

Tehnologia digitală în tratamente de chirurgie orală & maxilo-facială realizate de dr. Călin Bochiș

Activitatea didactică debutează ca și Asistent Universitar în anul 2022, în cadrul disciplinei de chirurgie Orală și Maxilo-Facială, din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea. În activitatea didactică a  îndrumat studenții de la Facultatea de Medicină Dentară, începând cu anul 5 de studiu până la anul 6, și cu cei de la Facultatea de Medicină Generală.

Recunoașterea profesională a fost confirmată la nivel internațional prin numeroasele articole de specialitate pe care Dr. Călin Bochiș le-a publicat, lista completă a articolelor și cărților de specialitate poate fi accesată aici.

Pe parcursul activității sale, Dr. Călin Bochiș a fost autor a numeroase articole de specialitate publicate în jurnale de prestigiu internațional, a participat la redactarea a mai multor cărți în domeniul chirurgiei maxilo-faciale și de recuperare medicală, și a participat la diferite cursuri de formare profesională.

MaxiloMED

dr. Călin Bochiș - chirurg maxilo-facial Oradea

Bucură-te de o stomatologie modernă, digitalizată.

maxilomed

    Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile

    Sau ne puteți contacta: +40 359 178 678