Chirurgie orală Archives - MaxiloMED
Acum, pacienții pot avea acces în Oradea la tratamente stomatologice in anestezie generala sau tratamente stomatologice in sedare constienta. Acestea au fost introduse de colectivul Clinicii MaxiloMED, o clinică care cuprinde sub același acoperiș toate specialitățile medicinei dentare.
Atunci când trebuie să mergem la medicul stomatolog pe mulți dintre noi ne încearcă un sentiment nu tocmai plăcut. Originea acestui sentiment provine din experiența personală anterioară când variantele de tratament nu erau atât de numeroase și practic uneori eram nevoiți să suportăm durerea.
”Dorința noastră este să oferim soluții pentru cât mai mulți oameni, să-i ajutăm să treacă peste experiențele neplăcute pe care le-au avut în trecut și să se poată bucura de o calitate a vieții pe măsură motiv pentru care am introdus și această posibilitate pentru pacienții noștri” – prof. univ. dr. Mihai Juncar
Sunt mulți pacienți care amână tratamentele medicale din cauza că le este frică, iar din păcate această amânare duce la complicarea tratamentului. ”Noi ne dorim să nu avem intervenții foarte complicate și numeroase pentru a reabilita un caz, cu cât sunt necesare mai multe intervenții cu atât este posibil ca ceva să nu meargă bine. Din păcate mulți pacienți ne-au spus că au evitat să vină la medic deoarece le-a fost frică. Înțelegem acest lucru, mai ales că și noi la rândul nostru am fost și suntem pacienți și știm că nu este un sentiment tocmai plăcut, acela de a merge la medic. Dar pe de altă parte amânarea duce la apariția complicațiilor și un caz care la un moment dat este simplu poate să devină mult mai complicat”
Împreună cu partenerii noștri, am introdus tratamente stomatologice in anestezie generala sau tratamente stomatologice in sedare constienta la Oradea. Am introdus aceste servicii medicale cu toate că pentru medic este mai greu să lucreze în anestezie generală.
Ce este anestezia generală?
Anestezia generală este acea metodă prin care se induce medicamentos (prin administrarea de substanțe anestezice) o stare de lipsă a conștienței. Prin această metodă, pacientul intră într-o stare asemănătoare celei unui somn profund și implicit nu poate colabora cu medicul care face intervenția.
Pentru realizarea unor tratamente stomatologice in anestezie generala se impune existența unui bloc operator cu toate facilitățile necesare pentru a duce la bun sfârșit și în siguranță intervenția medicală.
Ce este sedarea conștientă?
Sedarea conștientă înseamnă că practic pacientul primește o serie de medicamente, administrate cel mai frecvent pe cale parenterală pentru ca acesta să fie mai puțin conștient de ce se întâmplă în jurul său. Există mai multe variante de a administra sedativele, una dintre cele mai eficiente metode fiind cea intravenoasă asociată uneori cu administrarea orală de medicamente, cunoscută și sub numele de analgosedare.
Sedarea conștientă permite pacientului să fie relaxat și calm, dar să rămână treaz în timpul tratamentului. Aceasta este utilizată în special pentru proceduri dentare mai simple, cum ar fi inserția multiplă de implanturi dentare, reconstrucții limitate ale oaselor maxilare, etc. și este eficientă în reducerea disconfortului și anxietății.
Avantajul major al acestei tehnici este că pacientul este conștient și poate colabora cu noi. Pe de altă parte percepția acestuia despre mediul înconjurător se modifică, și implicit scade gradul de stres și nivelul de frică. Sedarea se asociază de cele mai multe ori cu anestezia locală clasică, care se face în orice cabinet de medicină dentară.
Diferențe între anestezie generală și sedare conștientă
Diferența fundamentală dintre anestezia generală și sedarea conștientă sau anestezia locală, este tocmai acea stare similară cu cea de somn care va obliga echipa operatorie să-și creeze singură acces la zona unde are de intervenit. De exemplu, dacă se impun anumite intervenții la nivelul cavității orale un membru al echipei operatorii va trebui să mențină permanent deschisă gura pacientului în timpul intervenției medicale, fapt care uneori va îngreuna și prelungii actul medical.
Avantajele în schimb ale anesteziei generale sunt multiple, mai ales în cazul unor intervenții ample sau în cazul pacienților cu anxietate severă sau alte probleme sistemice de sănătate. În cazul unor tratamente dentare in anestezie generala, pacientul nu este conștient de ce se întâmplă în jurul său și implicit nu va avea amintiri legate de actul medical. De asemenea, anestezia generală ne permite să facem intervenții ample cum sunt cele de chirurgie ortognată (pentru corectarea anomaliilor oaselor maxilare), traumatologie sau oncologie. Evident că se pot face și intervenții chirurgicale mai mici cum ar fi inserarea de implanturi dentare sau grefe de os, dar preferăm ca aceste intervenții să fie făcute atunci când pacientul are un anumit grad de conștiență și putem coopera cu el.
Un avantaj major al anesteziei generale este dat în schimb de securizarea căilor aeriene de către sonda de intubație nazo-traheală. În acest mod scade semnificativ riscul ca pacientul să înghită sau să aspire un corp străin din cavitatea orală.
Atât pentru intervențiile în sedare conștientă cât și pentru cele în anestezie generală, pacientul este monitorizat de către medicul anestezist, care se asigură că intervenția se desfășoară în condiții maxime de securitate.
“Cu toate că avem posibilități multiple de a face tratamente complexe de reabilitare a cavității orale este recomandat ca pacientul să meargă la controalele periodice, deoarece este mai simplu să previi decât să tratezi”
prof. univ. dr. Mihai Juncar – ceo & founder MaxiloMED
Articole recomandate...